Deși în 2019 bugetul la nivel național a fost aprobat mult mai târziu decât în mod obișnuit, la Tărlungeni s-a reușit întocmirea unui buget echilibrat și care să asigure atât funcționarea, cât și investiții in localitate, spune primarul Severius-Florin Beșchea.
Acest buget a fost adoptat de către Consiliul Local al Comunei Tărlungeni în data de 2 mai 2019, în prezent așteptându-se aprobările de la forurile superioare pentru ca acesta să devină operațional.
Tot aici, cu sprijinul Consiliului Local al Comunei a fost înființat Serviciul de Salubritate Tărlungeni, iar planurile sunt mari.
Pentru dotarea serviciului sunt în curs de derulare procedurile de achiziție pentru două autospeciale și pentru achiziția a 3000 pubele pentru colectarea deșeuri menajere, câte una pentru fiecare gospodărie.
Acestea vor fi puse la dispoziția gospodăriilor cu titlu gratuit.
În prezent există contract cu rampa ecologică Fineco, contrar informațiilor care circulă în spațiul public. Vă asigur că această problemă este de maximă prioritate pentru mine și departe de mine de a pune vreo povară pe bugetul local prin amenzi sau taxe suplimentare de plătit către fondul de mediu.
Voi depune toate eforturile pentru asigurarea unui serviciu de calitate pentru Comuna Tărlungeni.
Vă cer sprijinul în acest demers. Nu vă ascund că pe lângă acest serviciu, una dintre dorințele mele este și înființarea unei stații de sortare a deșeurilor și de aceea, pe lângă pubelele standard, în 2019 vom facilita cetățenilor colectarea selectivă a deșeurilor prin punerea la dispoziție în primă instanță de saci de plastic, urmând ca în anii următori să fie achiziționate pubele dedicate pentru fiecare tip de deșeuri.
spune Severius-Florin Beșchea, primar Tărlungeni