Avand in vedere prevederile HCL nr. 93/2019, privind modalitatea de atribuire a contractelor de achiziție publică având ca obiect executarea de lucrări/prestarea de servicii/furnizarea de produse către și între entitățile persoane juridice la care Municipiul Brașov este acționar unic sau acționar majoritar, pentru a putea executa lucrările de reparații la imobilele aparținând Municipalității, inclusiv instituții de învățământ, RIAL SRL dorește să își extindă departamentul care se ocupă de lucrările de construcții și instalații.
Astfel, într-o primă etapă, și-a propus să angajeze 60 de persoane, cu următoarele calificări: fierar-betonist, zidar, zugrav, instalator, sudor, electrician, dulgher, faianțar, gipsar, izolator, maistru în domeniul lucrărilor de construcții și muncitor necalificat.
Salariul net este între 2000 și 4500 de lei, la care se adaugă și alte beneficii, cum ar fi: bonuri de masă, prime de Paști, de Crăciun și de vacanță, precum și continuitate pe timp de iarnă.
,,În ultimi ani ne confruntăm cu o problemă tot mai mare în ce privește realizarea lucrărilor de reparații, întreținere și/sau construire. Fie nu găsim firme interesate, fie aceste firme nu au oameni destui și apar întârzieri foarte mari în finalizarea lucrărilor.
Astfel că, având în vedere prevederile legale cu privire la societățile comerciale în care Municipalitatea este acționar, am cerut conducerii RIAL să își dimensioneze departamentul care se ocupă de construcții, astfel încât RIAL-ul să realizeze o parte dintre lucrările pe care Municipalitatea le are în programul de reparații și întreținere, și chiar de edificare construcții noi.
Având în vedere că oferta de angajare a RIAL-ului este una bună, mă aștept ca într-o perioadă destul de scurtă această companie a Municipalității să poată începe lucrările de reparații și construire”,
a declarat primarul George Scripcaru.