Caravana SMURD „Fii pregătit” ajunge la Râșnov și Făgăraș pe 4, respectiv 5 mai

Send

Caravana SMURD „Fii pregătit”, care instruiește populația pentru a face față situațiilor de urgență, își continuă traseul și în 2019, pentru cel de-al patrulea an consecutiv urmând să ajungă sâmbătă, 4 mai, în localitatea Râsnov şi va fi amplasată în parcarea de unde se urcă la Cetatea Râşnov, iar duminică, 5 mai 2019, în localitatea Făgăraş şi va fi amplasată în faţa ,Cetăţii Făgăraşului.

Acesta este un proiect al Departamentului pentru Situații de Urgență, derulat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și susținut de Fundația pentru SMURD, cu sprijinul Fundației Vodafone România.

Caravana a fost gândită pentru a educa populația, adulții și în egală măsură copiii și tinerii, în domeniul acordării primului ajutor și al modului în care trebuie să reacționeze în cazul producerii unor calamități.

Caravana constă ȋn deplasarea unui centru mobil, construit pe structura unui tir, în care este amenajată o sală de curs cu o capacitate de 40 de persoane, dotată cu toate echipamentele medicale şi de prim ajutor necesare.

Cursurile se adresează atât populaţiei, cât şi profesioniştilor din sistemul de urgenţă și sunt susţinute de formatori specializaţi, angajați ai IGSU. Modulul de instruire include o parte de proiecție a unor filme realizate de Departamentul pentru Situații de Urgență şi Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și o sesiune ȋn care paramedicii SMURD fac demonstrații practice interactive.

Share.

Comments are closed.