Spitalul Municipal Săcele anunță finalizarea proiectului „Prevenția și combaterea infecțiilor nosocomiale în cadrul Spitalului Municipal Săcele”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), o investiție care aduce echipamente modern și soluții inovatoare pentru protecția pacienților și a personalului medical.
Obiectivul general al proiectului este adaptarea infrastructurii Spitalului Municipal Săcele pentru prevenirea, diagnosticul și tratamentul infecțiilor asociate asistenței medicale, iar valoarea totală a proiectului este de 6.146.936,60 lei cu TVA.
Tehnologie UV care elimină 99,99% dintre microorganisme
Printre cele mai importante echipamente achiziționate se numără sistemul UVDI-360 cu tehnologie UV Smart Connect™, un dispozitiv performant pentru dezinfecția aerului și a suprafețelor. Sistemul este recunoscut internațional pentru eficiența sa și poate elimina 99,99% dintre microorganismele periculoase în doar câteva minute. Mai mult, aparatul verifică automat dacă procesul de dezinfecție a fost realizat corect și este dotat cu senzori de siguranță care opresc instant funcționarea dacă o persoană intră în încăpere.
Reprezentanții Pharma One România au susținut la Spitalul Municipal Săcele sesiuni speciale de instruire pentru personalul medical, astfel încât tehnologia să fie utilizată la cele mai înalte standarde.
Cameră mobilă de izolare instalată în doar 10 minute
O altă investiție importantă realizată prin proiect este achiziția a două camere mobile de izolare pentru pacienții cu risc infecțios. Practic, un sistem mobil poate fi transformat rapid într-un spațiu sigur de izolare, dotat cu filtru HEPA, chiar și în secțiile cu mai multe paturi.
Această soluție permite intervenții rapide și crește considerabil siguranța pacienților și a personalului medical în situațiile cu risc epidemiologic.
Laborator de microbiologie echipat pentru reducerea infecțiilor nosocomiale
Proiectul a inclus și modernizarea laboratorului de microbiologie, prin achiziția unor echipamente automate în vederea creșterii capacității de testare și micșorării intervalului de timp până la eliberarea rezultatelor, prin dotarea cu analizoare automate de identificare a micro-organismelor și de efectuare a antibiogramelor, software titrare, inclusiv hotă și microscop cu software special.
În același timp, spitalul a fost dotat cu:
- echipamente destinate reducerii infecțiilor nosocomiale (provenite din contact direct și/sau cu transmitere respiratorie sau prin aerosoli)
- cu echipamente pentru dezinfecția aerului și a suprafețelor, echipamente de sterilizare și protecție, pentru asigurarea asepsiei, inclusiv filtre HEPA și un sistem de flux laminar la nivelul sălilor de intervenții chirurgie generală și ortopedie-traumatologie, dar și la nivelul compartimentului de endoscopie digestivă, în vederea creșterii eficacității actului medical în condiții de maximă siguranță
- sistem de instruire și verificare a igienei mâinilor pentru personal medical și vizitatori.
Standarde europene pentru siguranța pacienților
Un alt obiectiv important al proiectului a fost implementarea standardelor EUCAST la nivelul Spitalului Municipal Săcele, utilizate la nivel european pentru diagnosticarea și monitorizarea infecțiilor bacteriene și pentru stabilirea tratamentelor cu antibiotice. Procesul a inclus actualizarea procedurilor medicale existente, precum și dezvoltarea unui sistem continuu de educație și instruire pentru personalul medical, în conformitate cu practicile medicale moderne și recomandările europene privind siguranța pacientului.
„Investim direct în siguranța comunității”
Managerul Spitalului Municipal Săcele subliniază că impactul proiectului va fi resimțit direct de întreaga comunitate.
„Ne dorim ca fiecare pacient care intră în Spitalul Municipal Săcele să știe că siguranța lui este prioritatea noastră. Prin această investiție, facem un pas important spre un sistem medical mai sigur și mai modern. Echipamentele și tehnologiile implementate ne ajută să reducem riscul infecțiilor asociate asistenței medicale și să oferim pacienților condiții de tratament la standarde europene. Este o investiție directă în sănătatea și în siguranța comunității noastre”, a spus Emil Mailat.
Proiectul a fost implementat în perioada 1 martie 2023 – 15 iunie 2026, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență, Componenta 12 – Sănătate, Investiția 12.4 „Echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale”.
