Cu bani europeni construim independența energetică a Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav!
Contractul de finanțare a proiectului „Construire parc fotovoltaic și baterie de stocare pentru autoconsum pentru Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav” a fost semnat zilele trecute de către directorul general Ștefan-Daniel Micu.
Vorbim despre un obiectiv în valoare totală de 31.831.095,66 lei cu TVA (6.395.639,07 euro), din care:
• 21.138.433 lei (4.247.223,83 euro) reprezintă finanțarea nerambursabilă acordată de Ministerul Transporturilor din Fondul pentru modernizare și sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor și în sisteme de stocare a energiei,
• 10.692.662,66 lei (2.148.415,24 euro) înseamnă contribuția proprie a beneficiarului.
Aceste fonduri vor fi investite într-un parc fotovoltaic care va fi amplasat în imediata apropiere a aeroportului, alcătuit din 5.432 de panouri cu o putere maximă instalată de 3 MW (megawați) și o instalație de stocare cu o capacitate de 6 MW.
Implementarea proiectului va aduce beneficii însemnate: creșterea independenței energetice a Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav, scăderea considerabilă a costurilor operaționale și reducerea impactul activității aeroportuare asupra mediului.
Cel mai tânăr aeroport al României face pasul spre sustenabilitate.
