María Corina Machado, lidera opoziției venezuelene și câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace, își anunță intenția de a candida la alegerile prezidențiale din Venezuela. Aceasta vrea să revină în țară înainte de sfârșitul lui 2026.
Afirmațiile Maríei Corina Machado au fost făcute într-o întâlnire cu alți lideri ai opoziției în Panama, la patru luni după deciziile controversate ale administrației americane de a colabora cu susținătorii regimului lui Maduro.
Machado s-a aflat în exil din decembrie 2025, când a părăsit ascunzătoarea din Venezuela și a plecat în Norvegia. Acolo, a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace, ca recunoaștere a eforturilor sale democratice.
La întâlnirea din Panama, lidera opoziției a subliniat importanța unei tranziții democratice prin organizarea unor alegeri prezidențiale libere și corecte, în care să se poată exprima toți venezuelenii, atât din țară, cât și din diaspora.
Totuși, viitorul politic al Venezuelei rămâne incert. Nu există un calendar stabilit pentru următoarele alegeri prezidențiale, iar provocările organizării acestora sunt multe, inclusiv stabilirea unor autorități electorale imparțiale.
María Corina Machado a subliniat faptul că organizarea alegerilor în condiții democratice ar necesita o pregătire timp de 7 până la 9 luni, ceea ce incită la frământări în opoziția venezuelană.
Aceasta a devenit principalul adversar al lui Maduro în ultima perioadă, dar a fost împiedicată să participe la alegerile din 2024. În acea competiție, a ales un alt reprezentant, Edmundo González Urrutia.
Cu toate acestea, Machado și-a reafirmat dorința de a se candidată la o competiție „impecabilă” și își exprimă deschiderea să concureze cu orice alt candidat care va dori să se alăture luptei pentru democratizarea țării.
