Prefectul județului Brașov, Cătălin Mihai Văsii, a emis un Ordin de Prefect pentru constituirea Comisiei de inventariere a arborilor periculoși aflați în proximitatea rețelei de drumuri naționale din județ. Măsura urmărește creșterea siguranței cetățenilor și prevenirea situațiilor de urgență generate de arborii care pot pune în pericol traficul sau proprietățile din zonele limitrofe.
Comisia este formată din reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov, ai unităților administrativ-teritoriale traversate de drumuri naționale, ai ocoalelor silvice care administrează fondul forestier din apropierea acestora, precum și ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov și ai Instituției Prefectului. În funcție de necesități, la activități pot participa și specialiști din alte instituții.
La finalul inventarierii, comisia va redacta un raport oficial care va fi transmis Instituției Prefectului. Pe baza acestuia, autoritățile competente vor demara procedurile legale de marcare și tăiere a arborilor periculoși, precum și de valorificare a masei lemnoase rezultate.
Pentru a accelera procesul, prefectul a convocat astăzi o întâlnire de lucru în care a prezentat Ordinul și modul de aplicare, solicitând instituțiilor implicate să colaboreze pentru desfășurarea rapidă și eficientă a inventarierii. În perioada imediat următoare, comisia va stabili planificarea zonelor în care se va interveni.
La discuții au participat reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov, DRDP Brașov, INCDS „Marin Drăcea”, Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, Direcției Agricole Brașov, Ocolului Silvic Brașov, precum și ai altor regii și ocoale silvice din județ.
