STOP DROGURI! Spun un NU hotărât proiectului depus în Parlament.
Am văzut în ultimele zile discuțiile din jurul proiectului care propune dezincriminarea deținerii de droguri pentru consum propriu și vreau să fiu cât se poate de clar: sunt împotriva drogurilor, de orice fel, și nu voi vota niciodată o asemenea inițiativă.
Mai mult, voi discuta cu colegii mei din Parlament și îi voi ruga să nu o susțină, pentru că nu cred că ar trebui să transmitem tinerilor ideea că drogurile sunt ceva cu care se poate negocia.
Înțeleg că proiectul vorbește despre amenzi în loc de pedepse și despre soluții „mai umane”, dar eu cred că grija pentru oameni înseamnă să-i protejăm pe copiii și pe tinerii noștri, nu să le relaxăm regulile în fața unui pericol care distruge vieți.
Drogurile nu sunt o joacă și nu sunt o curiozitate nevinovată: duc la dependență, la boală, la familii sfâșiate, la tineri care își pierd viitorul și, de multe ori, chiar viața.
Cât timp există cerere, vor exista și rețele care o hrănesc, iar semnalul pe care îl dau unii colegi prin astfel de proiecte nu este sănătos.
Sprijin prevenția, educația în școli și tratamentul pentru cei care vor să iasă din această capcană, dar fără să schimbăm mesajul de fond: drogurile nu sunt acceptabile.
Ca părinte și ca om care își dorește un viitor sănătos pentru România, voi rămâne mereu de partea celor care se luptă cu acest flagel.
