Primarul George Scripcaru a anunțat care sunt lucrările și investițiile pe care municipalitatea le va face în perioada următoare.
În paralel, administrația cimitirului și deținătorii locurilor de veci trebuie să își îndeplinească obligațiile privind întreținerea acestora.
În cazul concesionarilor, ei riscă să le fie reziliate contractele dacă nu întrețin mormintele aparținătorilor
Primarul George Scripcaru a verificat ieri modul în care se derulează lucrările de întreținere la Cimitirul Municipal și a anunțat care este programul de modernizare a acestuia.
Principalele nemulțumiri ale primarului vizează atât administrația cimitirului, care nu a reușit să finalizeze lucrările de salubrizare a întregii suprafețe a cimitirului, cât și unii dintre deținătorii de locuri de veci, care, deși au obligația să întrețină mormintele, nu le-au mai îngrijit de ani de zile.
În ceea ce privește RIAL-ul, care este administratorul cimitirului, primarul le-a atras atenția că, încă de anul trecut, le-a solicitat să crească nivelul serviciilor de întreținere, astfel încât aleile să fie curățate frecvent, să nu existe depozite de deșeuri și să îndepărteze vegetația crescută necontrolat.
Totodată, a solicitat RIAL ca, în cazul locurilor de veci care nu sunt întreținute, să aplice prevederile legale și să anuleze contractele de concesiune, iar locurile declarate libere să fie puse la dispoziția altor cetățeni. Sunt situații în care de zeci de ani mormintele nu au mai fost întreținute, vegetația crescând necontrolat, ceea ce dă un aspect neplăcut cimitirului.
