Festivalul „Cavalerii Teutoni se ȋntorc ȋn Cetatea Feldioara” – ediţia a XIV-a
În perioada 29–30 august, Primaria Feldioara vă invită la Feldioara pentru a lua parte la Festivalul „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”, ediția a XIV-a.
Evenimentul face parte din strategia de valorificare a tradiţiilor şi istoriei locale, cu scopul dezvoltării turistice şi promovării Cetăţii Feldioara. Pe parcursul celor două zile, Cetatea Feldioara – Marienburg și centrul localității se transformă, din nou, într-o scenă vie a Evului Mediu cu parade cavalerești, reconstituiri istorice, animație medievală, ateliere meșteșugărești, spectacole interactive pentru copii și concerte pentru toate generațiile.
În fiecare an, această sărbătoare aduce laolaltă istoria, tradițiile și ȋntreaga comunitate, iar ediția din acest an se anunță una specială, cu un program de neratat. Vom avea alături invitați de renume, artiști, grupuri de reconstituire istorică, meşteri şi numeroși participanți care vor transforma Feldioara într-un loc de poveste.
Tinerii din comunitate vor avea un rol important, urcând pe scenă cu momente artistice, participând la paradă și contribuind, prin entuziasmul și talentul lor, la atmosfera de sărbătoare.
Plăieşii şi Georgiana Lobonţ sunt invitaţii de seamă care vor aduce voia bună la finalul celor două seri de festival, dar programul mai are multe alte surprize de care sperăm că se vor bucura toţi cei care vor onora invitaţia noastră.
Cetatea Feldioara își deschide porțile și găzduiește tabăra medievală, demonstrații de luptă și mânuire de arme, dansuri medievale, tir cu arcul, teatru, jocuri pentru copii și numeroase ateliere meşteşugăreşti.
În Parcul Central va avea loc târgul „Artă și Tradiție la Feldioara”, unde meșteri și artizani locali vor susține demonstrații și ateliere și își vor expune creațiile.
Evenimentul continuă tradiția de valorificare a patrimoniului istoric și cultural al Feldioarei și promovează implicarea comunității locale, a instituțiilor de învățământ și cultură și a partenerilor care contribuie, an de an, la dezvoltarea lui.
Iar pentru că este o adevărată sărbătoare a comunităţii feldiorene, accesul este liber.
Sunteţi aşteptaţi cu mic, cu mare, să retrăiţi pentru două zile atmosfera medievală a Cetăţii Feldioara – Marienburg!
