Când spui Romsilva, la ce te gândești? E timpul pentru o comunicare care chiar spune ceva.
Serios acum – când auzi „lemn” sau „pădure”, urmate de „Romsilva”, îți vine altceva în minte decât furt, salarii nesimțite sau tăieri fără noimă? Știe cineva ce proiecte turistice a dezvoltat Romsilva în ultimii ani? Ce implicare are în „Săptămâna Verde”?
Câți rangeri s-au format? Ce tabere tematice face cu elevii? Ce trasee turistice recomandă? Sunt sigur că există astfel de inițiative – dar dacă se comunică în stilul afișajului de la avizierul C.A.P., nu e de mirare că imaginea instituției rămâne blocată într-un tablou de început de ani ’90. Ori mai rău, într-o estetică à la Coreea de Nord: închidere, limbaj de lemn, zero empatie.
Iar de aici… mulți români nu mai înțeleg exact care este rolul silvicultorilor. Pentru o parte din societate, silvicii sunt asociați aproape exclusiv cu „vânzarea de lemn” și cu „paza pădurilor” – uneori, fără prea mult succes. E o percepție nedreaptă pentru mulți profesioniști din sistem, dar care s-a format pe fondul unui gol major: lipsa unei strategii reale de comunicare.
Ani la rând, comunicarea publică a Romsilva a fost tratată ca o simplă obligație birocratică. Un afisaj periodic, un anunț la avizier, o prezență formală în teritoriu. Într-o lume în care încrederea se construiește prin dialog, transparență și prezență activă, acest model e complet depășit. Contribuie nu doar la lipsa de vizibilitate, ci și la îmbătrânirea simbolică a instituției.
Romsilva a devenit, fără să vrea, o instituție izolată – închisă într-un limbaj tehnic și într-un tip de atitudine defensivă: „noi știm cel mai bine, restul nu contează”. Dar societatea s-a schimbat. Oamenii vor explicații, vor participare, vor garanții că pădurile sunt administrate responsabil.
Comunicarea nu înseamnă PR de criză. Înseamnă o cultură organizațională în care fiecare interacțiune a unui silvicultor cu cetățenii contează. Înseamnă capacitatea de a asculta, de a vorbi, oameni buni, de a ieși din castă și de a redeveni parte activă a comunității.
În următorii ani, strategia de comunicare a Romsilva trebuie să aibă ca obiectiv central recredibilizarea instituției. Asta înseamnă:
• O prezență coerentă în spațiul public, inclusiv digital;
• Activități recurente de educație silvică și de mediu pentru copii și tineri, folosind infrastructura existentă;
• Instruirea personalului în relația cu publicul și abordarea conflictelor cu calm și claritate;
• Consultări publice reale și constante, nu doar formale;
• Colaborări strategice cu ONG-uri, universități, grupuri civice și mass-media.
Silvicultorii trebuie sprijiniți să-și recapete încrederea publicului. Dar acest lucru nu se va întâmpla de la sine. Trebuie să investim în comunicare nu ca în decor, ci ca într-o funcție vitală pentru reconstrucția încrederii.