Acum vreo trei ani m-au invitat cei de la Nordis ca să-mi arate proiectul lor gigantic de la Mamaia, un ansamblu mixed-use cu un hotel și cu trei blocuri rezidențiale, toate foarte mari. Care ansamblu, fie vorba, dincolo de ce au făcut ei cu banii, e foarte bine conceput și integrat, în contextul dat – o informație utilă pentru cei care vor ajunge să-l cumpere, până la urmă.
Lucrurile stăteau cam așa: au amenajat foarte bine lobby-ul hotelului, ca spațiu de primire. Un spațiu impresionant ca mărime, înălțime, design – am pus aici multe poze cu el. De asemenea, au amenajat câteva camere tot în hotel, la primul nivel, holul de acces către ele și liftul. Fațada de la hotel era terminată, din câte îmi aduc aminte – cel puțin în partea dinspre stradă. În rest, totul la o fază destul de incipientă, la nivel de structură, dar nici măcar închiderile nu erau făcute.
Fiindcă trebuiau să-mi explice cum au conceput integrarea rezidențialului cu comercialul (bine gândită, repet), au trebuit să mă ducă prin șantier. Am rămas uimit să văd că în tot șantierul acela imens am numărat doar cinci muncitori care lucrau. Și aceia păreau bezmetici, că lucrează aiurea, fără nicio noimă. Unul dintre ei făcea ceva pe la o țeavă la etajul 5. Aparent fără nicio logică, pentru că nu era racordată la nimic, nu erau puse nici măcar instalațiile mari. De ce la etajul 5, și nu la 1, la 3 sau la altul, îmi tot venea să-l întreb. Dar m-am abținut.
Dar cu adevărat interesant a fost când am văzut primul grup venind, la o oră fixată dinainte, mi s-a spus. Cu un autocar, alții câțiva cu mașinile lor. Erau cumpărătorii. Mulți dintre ei fascinați de ce vedeau în jurul lor – îmi dădeam seama după cum se uitau pe sus și în jur. S-au odihnit puțin într-un salon cu mâncare și băutură la discreție, au socializat, după care oamenii Nordis au început să le facă tot felul de prezentări și să le dea explicații. Apoi vizita încolonată la cele câteva apartamente gata amenajate la etajul I al hotelului. Cu explicația că și camerele din blocurile de apartamente sunt identice, deci nu ar avea rost să se obosească să meargă până acolo, dacă tot le puteau vedea pe acestea. Odată întorși de la etajul I, alte discuții și descrieri, și apoi semnarea contractelor. Strângeri de mână și îmbrățișări, schimburi de telefoane, câteva ocheade și zâmbete cu subînțeles între proaspeții proprietari și viitori vecini de apartament și palier, după care rămas bunul, că următorul grup trebuie să ajungă la ora 14.
Am rămas și eu într-un colț, să ascult ce spun și ce li se spune. Le ziceau că până la sfârșitul anului își vor prelua apartamentele, vor face baie în piscina hotelului și că se pot retrage apoi discret și fără grijă în apartamente, că pereții sunt foarte bine izolați. Era 31 mai în ziua aceea.
Din reflex, am făcut un calcul mental ingineresc rapid, că mă pricep bine la asta. Mi-a ieșit așa: cu multe echipe întregi de constructori, care să lucreze încontinuu, le-ar fi luat cel puțin doi ani, dacă nu chiar mai mult, să termine tot ce era acolo și ce spuneau că vor să facă. Iar cu cei cinci muncitori bezmetici, pe care i-am văzut eu, poate 200, 300 de ani, dacă nu-și ia vreunul concediu medical.
Stăteam și mă uitam fascinat la fericiții proprietari. Niciunul, dar nici măcar unul nu a avut ideea să iasă din lobby-ul acela spectaculos și să facă o roată în jurul blocurilor. Nici nu ar fi fost nevoie să intre în ele, că se vedea din stradă ce era de văzut. Și, mai ales, dacă era vreun picior de muncitor în jur, sau vreo macara, un scripete, măcar. Și nu numai asta, dar cât am tras eu cu urechea, nu am auzit nici măcar o singură întrebare cât de cât tehnică, legată de construcție, de structură, de arhitectură, de termene, de garanții. Nu, nimic, nimic, nimic! Venit, băut și mâncat pe gratis, văzut lobby-ul și cele 5 camere de la etajul I, semnat, îmbrățișat, plecat, că veneau alții la rând. De ce (nu) au făcut fericiții asta? Bună întrebare…
sursa Facebook – George Butunoiu