Peste 4 luni, redescoperim Antalya, direct de la Brașov!
Începând cu 6 iunie, operatorul Corendon Airlines va zbura în fiecare vineri pe ruta Antalya AYT – Brașov GHV – Antalya AYT.
Este cel de-al treilea charter anunțat pentru vara 2025, ce va transporta turiștii direct de la Brașov spre destinațiile calde de vacanță.
Din 3 iunie, Animawings va opera în fiecare marți zboruri charter pe destinația Brașov GHV – Heraklion HER, iar din 5 iunie, operatorul grec Aegean Airlines va zbura în fiecare joi pe ruta Chania CHQ – Brașov GHV – Chania CHQ.
Astfel, în vara lui 2025, pasagerii din Brașov și centrul țării vor avea la dispoziție zboruri charter spre cele 2 aeroporturi de pe celebra insulă Creta: Chania CHQ și Heraklion HER.