(din județ) La Codlea, peste 500 de ha de pădure vor fi conservate pe termen lung

Send

Peste 500 ha de pădure din proprietatea Municipiului Codlea, parte a Sitului Natura 2000 ROSPA0037 Dumbravita-Rotbav-Magura Codlei, vor fi conservate pe termen lung, prin Hotărâre a Consiliului Local.

Parcelele forestiere care în actualul Amenajament Silvic sunt încadrate la tăieri principale – progresive sau tăieri de conservare, ce vor fi exceptate de la aceste intervenții.

Acestea își vor putea menține structura actuală, prin trecerea doar la tăieri de igienă. Practic, prin tăierile progresive, pădurea este treptat exploatată, până la tăierea definitivă a arboretului matur, rezultând o nouă pădure tânără.

Astfel, pe perioade lungi de timp, întreaga biodiversitate specifică pădurilor mature este afectată, peisajul fiind transformat radical.

Tăierile de igienă propuse ar trebui aplicate doar dacă este necesară intervenția, de exemplu asupra arborilor doborâți sau periculoși din zonele traseelor turistice, a drumurilor, în cazul răspândirii unor boli sau insecte defoliatoare etc.

Pădurile virgine de pe abruptul Măgurii (peste 300 ha) se vor încadra la categoria „fără tăieri” și se vor introduse în Catalogul pădurilor virgine din România, conform legislației.

Toate acestea vor duce la conservarea biodiversității, menținerea pe termen lung a pădurilor cu valoare biologică, aplicarea prevederilor planului de management al ariei protejate, promovarea și organizarea unui turism civilizat și orientat spre natură, demararea educației ecologice cu copiii comunității locale și nu numai.

Share.

Comments are closed.