Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Rutier efectuează acte de cercetare penală în cadrul unui dosar penal, pe care l-au întocmit, după ce conducătorul unui autoturism, ce se afla sub influența alcoolului, a fost implicat într-un accident rutier soldat cu avarii.
La data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 06.20 dimineața, conducătorul unui autoturism, care circula pe Calea București, din municipiul Brașov, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în condiții ce urmează a fi clarificate, context în care vehiculul s-a răsturnat pe carosabil.
Echipajul de poliție sosit la fața locului l-a identificat pe cel aflat la volanul vehiculului, respectiv un bărbat de 28 de ani, din municipiul Săcele, care prezenta indicii ale consumului de alcool. După testarea alcoolemiei, rezultatul aparatului a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astfel, față de valoarea înregistrată de aparatul etilotest, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice.
Cercetările, în acest caz, sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului”, dosarul fiind sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
