La data de 18 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Brașov au fost sesizați, de către reprezentanții unei societăți comerciale, din municipiul Brașov, care semnalau lipsa mai multor produse de pe rafturile magazinului.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că, la data de 6 septembrie, în jurul orei 17.40, două persoane ar fi sustras din incinta magazinului de electrocasnice mai multe produse, în valoare de peste 1.000 de lei.
De asemenea, activitățile de investigare au dus și la identificarea celor bănuiți, iar în baza materialului probator, față de bărbatul de 34 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
În cauză, cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.