,,Vrei să te bucuri de luminițele Crăciunului? Vino cu autobuzul sau troleibuzul, iar noi vom avea grijă să fie cât mai multe!”
Asta a declarat viceprimarul Dan Ghiță în invitația pe care a lansat-o brașovenilor și turiștilor de a participa, în data de 30 noiembrie, la aprinderea luminițelor de Crăciun și deschiderea oficială a Târgului de Crăciun –
Mai sunt doar câteva zile până când mii de brașoveni și turiști vor fi prezenți în Piața Sfatului pentru a număra secundele până la momentul în care Brașovul redevine orașul din poveste iar luminițele din bradul de Crăciun și iluminatul festiv vor anunța începutul sărbătorilor de iarnă.
Viceprimarul Dan Ghiță le-a reamintit celor care vor să fie prezenți că soluția cea mai bună de transport sunt autobuzele și troleibuzele RATBV, mai ales că numărul locurilor de parcare va fi limitat în aceste zile pentru pregătirea celor două evenimente, aprinderea luminițelor și Ziua Națională.
Pentru a veni în sprijinul celor care își doresc să participe la acest moment festiv fără stresul de a căuta un loc de parcare, municipalitatea și RATBV au pregătit un program de transport cu o frecvență crescută.
Mijloacele de transport de pe 13 linii vor fi suplimentate cu încă 29 de autobuze și troleibuze. De asemenea, la finalul evenimentului, mai multe mijloace de transport vor fi stocate în zona dintre Casa Armatei și Cinema Astra, pentru a putea prelua, rapid, un număr cât mai mare de persoane.
,,Dacă vreți să vă bucurați cu adevărat de aprinderea luminițelor de Crăciun în Piața Sfatului, de bradul nostru frumos, vă recomand să veniți cu autobuzul sau cu troleibuzul în data de 30 (noiembrie), aici, în centrul orașului.
Noi o să vă punem la dispoziție cât mai multe mijloace de transport, în așa fel încât să nu fie nevoie să veniți cu mașina proprie.
Cu siguranță, dacă veniți cu autoturismul personal veți avea o problemă majoră, atât la venire, cât și la plecare, dar și pentru a găsi un loc de parcare. Așadar, vă așteptăm în Piața Sfatului pe 30 noiembrie, după ora 17.00, dar veniți cu mijloacele de transport în comun. Sunt foarte, foarte multe linii care deservesc toate cartierele Brașovului, cu destinație finală centrul orașului”, a declarat viceprimarul Dan Ghiță.
Începând cu ora 15.00, RATBV va introduce, etapizat, încă 29 autobuze și troleibuze suplimentare pe 13 linii*, pentru a se putea asigura transportul spre centrul orașului pentru cei care doresc să participe la eveniment.
Având în vedere fluxul foarte mare de pietoni estimat, Comisia de Circulație a avizat restricționarea circulației rutiere pe str. Mureșenilor, Piața Sfatului și George Barițiu, în data 30.11, în intervalul orar 17.30 – 20.30.
Având în vedere numărul limitat de locuri de parcare, atât în zona b-dului Eroilor (pentru pregătirea manifestațiilor de Ziua Națională), cât și în zona dintre Casa Armatei și Cinema Astra, pentru stocarea mijloacelor de transport, la care se adaugă restricțiile de circulație de pe străzile Mureșenilor și George Barițiu, unde vor circula doar mijloacele de transport RATBV și mașinile de intervenție, îi invităm pe brașoveni, dar și pe turiști, în aceeași măsură, să evite utilizarea autoturismelor proprii și să folosească transportul în comun sau metode alternative de transport – taxi sau ride sharing.
Linia Cap linie 1 Cap linie 2 Nr. autovehicule în circulație
1 Livada Poștei Triaj 3+2 suplimentar
2 Livada Poștei Rulmentul 1+2 suplimentar
2B Livada Poștei Rulmentul 1+2 suplimentar
4 Tocile Terminal Gara 2+4 suplimentar
5 Stad. Municipal Roman 6+2 suplimentar
6 Livada Poștei Saturn 3+2 suplimentar
16 Livada Poștei Strada Mică 2+2 suplimentar
17 Livada Poștei Noua 5+2 suplimentar
28 Livada Poștei Fundăturii 2+3 suplimentar
31 Livada Poștei Valea Cetății 2+2 suplimentar
34 Livada Poștei Timiș-Triaj 2+2 suplimentar
36 Livada Poștei Independenței 3+2 suplimentar
41 Livada Poștei Gazon Stupini 1+2 suplimentar
comunicat: Primăria Municipiului Brașov
