Forumul de Afaceri România – Emiratele Arabe Unite, organizat de Camera de Comert si Industrie Brasov în colaborare cu Ambasada Emiratelor Arabe Unite în România pe 30 septembrie, a reunit reprezentanți ai mediului de afaceri românesc și o delegație oficială din EAU, condusă de E.S. Hamdan Khalifa Almarar.
Discuțiile s-au axat pe oportunități de investiții și colaborare în domenii cheie – infrastructură, energie, turism, comerț și servicii, dar și pe sprijinul acordat companiilor românești care doresc să se extindă pe piața din Emiratele Arabe Unite.
Evenimentul a inclus sesiuni B2B, networking și prezentări de proiecte/oportunități, oferind un cadru concret pentru dezvoltarea de parteneriate strategice bilaterale.
Mulțumim tuturor participanților din Brașov, București, Cluj, Baia Mare, Constanța, Prahova și Vâlcea pentru implicare!
Mulțumim Al Safar and Partners Law Firm pentru informațiile valoroase transmise participanților!
