Polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “violența în familie” și “amenințarea”.
În fapt, la data de 09 februarie 2021, în jurul orei 15.40, polițiștii au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112, de către o femeie, în vârstă de 29 ani, cu privire la faptul că ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, în timp ce se aflau pe raza municipiului Brașov.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul i-ar fi adresat femeii, amenințări cu acte de violență, creându-i acesteia o stare de temere.
În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat faptul că există pericol iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbat, fiind impusă obligația păstrării unei distanțe de minimum 200 m față de persoana vătămată și locuința acesteia.
În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.