Doi bărbați cu vârste de 30, respectiv 64 ani din județul Brașov, au fost prinși în flagrant, în data de 18 mai a.c., în jurul orei 05,00, de către polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Brașov, în timp ce sustrăgeau motorină din rezervorul unui autocamion parcat.
În aceeași zi, o echipă mixtă formată din procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov, Serviciului Criminalistic Brașov și Serviciului de Acțiuni Speciale Brașov, au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară, în patru locații de interes.
În cauză s-a dispus reținerea celor doi suspecți pentru 24 de ore și introducerea lor în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, iar ulterior, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru 30 zile față bărbatul de 64 ani, respectiv măsura arestului la domiciliu, pentru aceeași perioada, în cazul bărbatului de 30 ani.
Polițiștii efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”furt calificat” și ”tăinuire” în cadrul unui dosar penal instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care sunt cercetate mai multe fapte similare.